top of page
Search

Vorbești pe „limba” omului iubit?


„La baza existenței umane, se află nevoia de intimitate și nevoia de a fi iubit de cineva”

afirmă Gary Chapman, autorul cărții „Cele 5 limbaje ale iubirii”. Pornim de la ideea unui rezervor afectiv care este un concept deseori întâlnit în parenting, iar cine are copii și e pasionat de subiect este familiarizat cu acesta. Conform conceptului amintit mai devreme, fiecare copil are un rezervor afectiv care abia așteaptă sa fie umplut cu iubire. Ba mai mult, „copilul care se simte cu adevărat iubit se dezvoltă normal, dar când rezervorul din sufletul lui este gol, copilul se poartă urât” este observația unui psihiatru specializat pe problemele copiilor și adolescenților, dr. Ross Campbell.


Nevoia de iubire o resimțim însă toată viața, nu doar în copilărie. Cum reușim să menținem plin însă rezervorul afectiv la orice vârstă? Ție ți s-a întâmplat ca în relația de cuplu sau în cea părinte-copil să ai sentimentul că tu depui toate eforturile, dar în zadar pentru că partenerul sau copilul ori părintele nu observă sau nu i se pare niciodată suficient ce ai făcut ori ai spus? Reușim să menținem rezervorul afectiv plin atunci când reușim să vorbim pe „limba” partenerului.


Aceste 5 limbaje ale iubirii la care face referire cartea amintită mai sus evidențiază faptul că fiecare dintre noi avem unul primar, adică predominant. În cele mai multe cazuri, nu avem același limbaj primar ca partenerul nostru de viață, copiii sau părinții noștri sau alți oameni dragi nouă. Și ca un om să se simtă iubit, apreciat, dorit are nevoie ca celălalt să vorbească „aceeași limbă” cu el.


Vom discuta în acest articol despre fiecare dintre aceste 5 limbaje, dar înainte de asta consider că este extrem de important să vorbim despre diferența dintre starea de îndrăgostire și iubirea de după... după ce depășim starea de îndrăgostire.


Îndrăgostire vs. Iubire

Îndrăgostirea este prima faza într-o relație de cuplu. Fiecare dintre noi a experimentat-o măcar o dată în viață! Este acea stare de euforie, de fluturași în stomac, de adormit și trezit cu celălalt în gând, de iluzia partenerului perfect, pentru că nu îi poți vedea decât calitățile, plusurile, povestea voastră pare a fi doar lapte și miere, ai convingerea că este pentru o viață, ba chiar dincolo de ea, ajungi să faci lucruri care nu te caracterizează în mod normal, atenția și energia ta sunt focusate aproape în totalitate pe celălalt, cânți, dansezi, plutești de fericire!


Starea asta de îndrăgostire pare-se că ar dura în medie vreo 2 ani, ba mai mult: nu durează în egală măsură la ambii parteneri. La unul se termină mai devreme, la altul mai târziu... cert este că se termină la un moment dat!


Ce se întâmplă cu relația atunci când ai ieșit din starea de îndrăgostire și te trezești cu realitatea în față, adică știți voi... omul are și defecte, și emoții uneori greu de controlat, are și alte nevoi decât tine, și pasiuni complet diferite de ale tale, și rate la bancă, și maniere mai puțin alese mai ales când se știe la el acasă... dintr-astea lumești. Iar dacă între timp a venit și barza... scutecele nu se schimbă singure chiar dacă tu ești un bărbat sensibil care nu suportă mirosurile neplăcute, iar ca femeie poți ajunge la neînțelegeri cu partenerul pentru că banii de scutece nu ajung întotdeauna și pentru o nouă pereche de pantofi cu tocuri super mega tare pe care o vei purta cel mai probabil peste 6 ani, când pleacă la școală copilul că până atunci vei prefera încălțămintea sport mai ponosită ca să te poți deplasa cu ușurință pe terenul cu obstacole numit adesea loc de joacă...


Revenind la momentul în care Făt Frumos și a sa domniță se trezesc, pe rând, din visul romantic... Aici avem două posibilități:

1. Povestea se termină mai repede decât a început, cu păreri de rău, cu „ce-o fi fost în capul meu", „ce am văzut eu la el/ ea” sau „nu m-a iubit niciodată".

2. Povestea continuă cu ceea ce unii specialiști numesc a fi iubirea adevărată, reală, asumată, pentru care depunem și eforturi și la care lucram în mod conștient, iubirea ca o alegere făcută în cunoștință de cauză.Iubirea pentru o viață se pare că începe când starea de îndrăgostire se termină, iar partenerii înțeleg și sunt dispuși să își satisfacă reciproc nevoile afective. Când rezervorul afectiv al partenerului este plin, întreaga lume îi va părea mai frumoasă și își va putea atinge potențialul maxim.


Și ce poate fi mai frumos într-o relație, dacă nu ca ambii parteneri să simtă că pot crește, că se pot dezvolta armonios pe toate planurile, având alături pe cineva care îi susține, îi ascultă, îi înțelege, îi încurajează, le oferă timp, spațiu și resurse păstrând un echilibru între cerere și ofertă la nivel relațional.


Desigur și în această nouă etapă romantismul și pasiunea pot persista, într-o formă asumată de data aceasta.


Cele 5 limbaje ale iubirii

Declarațiile reprezintă primul limbaj al iubirii și face referire la complimente, cuvinte de laudă, încurajări, vorbe rostite pe un ton călduros sau politicos. Poate ați constatat deja că atunci când ni se fac complimente, suntem mult mai motivați să reacționăm pozitiv. Pe de altă parte, cui nu îi place să fie incurajat de cei dragi, să se simtă astfel înțeleși, acceptați, iubiți, să își ia doza de motivație sau doar un imbold cât să îndrăznească să își realizeze un vis, să aspire mai sus, să îndrăznească să atingă vârfuri, pentru că cine se simte iubit are curajul și motivația de a muta munți, așa-i?


Timpul în doi ca limbaj al iubirii nu se referă doar la prezență fizică, să stăm alături pe o canapea, dar fiecare pe telefonul lui, rupt emoțional de cel de lângă. Când dorești să petreci timp în doi, nimic nu trebuie să îți distragă atenția, ci este necesar să vă ascultați reciproc, să vă priviți, iar discuțiile să fie orientate către voi, partenerii de dialog, indiferent că este vorba de un cuplu, părinte-copil sau prieteni și desigur, să fie discuții pașnice, să abordați un stil asertiv empatizând cu omul din față, fără să îl întrerupeți, ci ținând cont de ce simte și de ce transmite prin limbajul trupului. Să porți o discuție cu o persoană introvertită, căreia îi este foarte greu să se exprime, care preferă să se închidă în carapacea sa și să țină pentru sine ce gândește și simte, cu siguranță nu este ușor, cum ușor nu poate fi nici să porți o discuție pe picior de egalitate cu o „moară stricată”, căreia îi este imposibil să asculte activ pentru că adoră să vorbească. Un alt mod de a petrece timp în doi ar putea fi activitățile comune: pasiunile sau pur și simplu treburile gospodărești. Sigur puteți găsi cel puțin o activitate de interes comun!


Darurile reprezintă cel de-al treilea limbaj al iubirii. Nu trebuie să fii miliardar pentru a vorbi acest limbaj însă. Prin daruri, după caz, după om, cel care are acest limbaj primar se poate gândi doar la niște atenții care simbolizează iubirea: poate fi o felicitare cumpărată sau creată de cel care o dăruiește, poate fi o floare sau o cutie de bomboane, poate fi o carte sau un bilet la un spectacol. Cum desigur poate să își dorească să primească în dar o croazieră de lux sau o mașină, după buget, după preferințe. O altă variantă de dar ar fi să te poți dărui pe tine însuți!


Serviciile reprezintă un alt limbaj al iubirii și cine îl are predominant își demonstrează iubirea făcând diverse favoruri persoanei iubite, precum gătit, schimbat scutece, dus gunoiul, curățenie în casă și în curte, călcat, aranjat, zugrăvit, reparat, desfundat, deszăpezit, etc. Orice presupune a-i face cuiva un serviciu. În zilele noastre, femeia și bărbatul nu mai au niște roluri clar definite, așadar prejudecăți de genul eu sunt băiat sau bărbat- nu dau cu aspiratorul sau nu ajut la spălatul vaselor trebuie să dispară pentru a putea vorbi același limbaj de iubire cu persoana care consideră aceste servicii ca fiind cea mai frumoasă dovadă de dragoste și apreciere!


Al cincilea limbaj este contactul fizic. Atenție, nu este vorba despre un contact fizic de natură sexuală! Bine, poate fi vorba și despre el, dar nu exclusiv! Când vorbim despre contact fizic vorbim despre atingeri ca modalitate de exprimare a iubirii, atingeri de care ai parte de la naștere: bebelușul se calmează când este luat în brațe sau mângâiat, alintatul copilului are efecte benefice dovedite. S-a constatat că un sugar care este ținut în brațe și alintat des se dezvoltă afectiv mult mai armonios decât unul care nu a avut parte de asta. Chiar ca adult, în cuplu, simți nevoia să fii alintat.... În egală măsură, pentru adulți și pentru copii, ținutul de mână, sărutările și îmbrățișările reprezintă o dovadă de iubire, iar cine are acest limbaj primar consideră toate acestea ca fiind cele mai importante dovezi de apreciere și afecțiune, inclusiv sau mai ales în momentele de tristețe și deznădejde!


Voi vorbiți aceeași „limbă”?

Ce este important de înțeles este faptul că fiecare dintre noi își manifestă natural iubirea, aprecierea, afecțiunea față de cei dragi utilizând propriul limbaj primar, pentru că acesta este singurul mod pe care îl știm și care nouă ni se pare firesc și desigur, ne vom aștepta ca la rândul nostru să primim aceleași dovezi de iubire! Însă este esențial să înțelegem că nu toți vorbim același limbaj! Așa că ceea ce pentru tine este firesc, normal și cel mai important, pentru partenerul de viață, copil ori părinte nu este! Ce rămâne de făcut în acest caz?


Începe cu tine, pentru că schimbarea pornește întotdeauna de la propria persoană. Identifică în mod clar care este limbajul tău primar de iubire.


Pe de-o parte te poți gândi la ce anume te face să te simți iubit/ă; ce anume ceri cel mai adesea de la ceilalți; dacă ești într-o relație de cuplu: ce anume ai apreciat cel mai mult la partener la începutul relației, ce anume te-a cucerit: vorbele spuse, atenția acordată, cadouri, favoruri sau îmbrățișările și mângâierile? Totodată, poți privi către comportamentul tău: ce simți tu cel mai adesea nevoia să faci ca să îi arăți unui om drag că îl iubești?


Pe de altă parte, poți analiza dintre toate lucrurile pe care le face sau nu le face celălalt, ce te deranjează cel mai tare, ce îți lipsește cel mai mult, ce te afectează în cea mai mare măsură?


Odată ce ți-ai clarificat toate astea despre tine, poți identifica după același tipar care este limbajul primar al partenerului, copilului sau părintelui. Îi poți adresa întrebări directe în acest sens sau te poți orienta după comportamente și discuții din trecut.


Următorul pas este să oferi în primul rând tu celuilalt, adică să începi să vorbești tu limbajul primar al celuilalt. Nu îți va ieși natural la început, necesită atenție, exercițiu, deci efort, iar iubirea adevărată implică și eforturi.


Atenție, însă! Eforturile nu sunt sacrificii, nu vorbim despre a renunța la a mai fi tu, de a renunța la ceea ce te definește pe tine ca pasiuni, interese, carieră, prieteni, etc! Ci la un efort de a vorbi limbajul celuilalt chiar dacă ție asta nu ți se pare atât de important: de exemplu, să spunem că tu ai limbajul primar declarațiile și un ”te iubesc” sau ”te descurci minunat” este suficient, dar partenerul tău are ca limbaj primar serviciile, iar aceste vorbe pentru el nu au prea multă valoare, dacă tu stai pe canapea în timp ce el sau ea dă cu aspiratorul, dacă te-a rugat să îi lași un costum la curățătorie ori să îi duci mașina la service, iar tu nu ai făcut-o!


Indiferent că îți place să faci sau nu curățenie ori că nu te dai în vânt după reparațiile mecanicului, dacă dorești să îi transmiți realmente omului iubit că afecțiunea și interesul tău sunt sincere, va trebui să faci lucrurile astea!


Odată ce tu vei ajunge să vorbești „fluent” limbajul de iubire al celuilalt, vei putea observa în timp o deschidere și a celuilalt de a-ți face pe plac. Asigură-te în cel mai agreabil mod cu putință că el știe care este limbajul tău, cu alte cuvinte îi transmiți clar și concret ce ți-ar plăcea ție să facă și să îți spună ca să te simți iubit sau iubită! De exemplu, poți spune „mi-ar plăcea tare mult ca weekendul ăsta să trimitem copiii la mama și să petrecem timp în doi: mergem la piscină, ne uităm la un film, ne facem masaj...” Ori alte exemple „ador să îmi spui că arăt bine” sau „îmi place la nebunie să stau în brațele tale până adormim” ori „pentru mine înseamnă enorm faptul că vii să mă iei cu mașina când termin programul”.


Inclusiv în relația părinte-copil, este indicat să vă vorbiți unul altuia despre aceste limbaje ale iubirii, care sunt și în ce constau ele; să vă identificați limbajele primare și să începeți să vă vorbiți reciproc astfel!


Inspirație maximă și iubire vă doresc! Din inimă...


PS: Dacă dorești să aprofundezi subiectul unei relații echilibrate, îți propun cursul online „Cuplul Motor” care este o invitație la armonie, la dragoste, la înțelegerea și comunicarea într-un limbaj comun, la susținere reciprocă, muncă în echipă și eliminarea competitivității, la claritatea rolurilor, a feminității și masculinității, precum și la iertare și eliminarea prejudecăților. Cere detalii despre training din secțiunea „Contact” și pornește motorul iubirii în doi!

33 views0 comments
bottom of page