Află prețul tăcerii la serviciu sau cât de mult ne costă să fim „colegii buni” și cum să îți (re)găsești vocea!
Știm cu toții cât de importantă este comunicarea, cum de asemenea știm că e la baza multor tensiuni la muncă: cum, ce, când, dacă, de ce, cât, unde comunicăm - oricare dintre ele poate face o maaaaare diferență.
Și asta cu atât mai mult la job, unde colectivul poate fi nu doar mare, dar și format din oameni foarte diferiți, iar acolo unde este încurajată competitivitatea, iar cultura vinovăției devine o practică recurentă, comunicarea este realmente provocatoare.
Într-o lume profesională, fie că e vorba de o corporație, fie de firme mai mici, românești sau nu, în acel spațiu în care ne derulăm activitatea zi de zi și în care ne dorim să fim percepuți drept "colegii buni", adesea plătim un preț greu pentru tăcerea noastră.
I’ve been there, I’ve done that!
Vorbesc despre asta pentru că știu foarte bine cum e să te străduiești să eviți conflictul, să cauți să fii cât mai politicos, amabil, drăguț și să te conformezi, altfel spus: să te supui fără să ridici probleme. Însă, acest comportament de a fi mereu "fata bună" sau "băiatul bun" la locul de muncă poate avea consecințe negative asupra sănătății noastre- fie că e ea de natură emoțională, mentală sau fizică.
Dacă obișnuiești să eviți conflictele sau, pur și simplu, să preferi să nu atragi atenția asupra ta, cel puțin nu cu riscul de a o atrage în mod negativ, poți ajunge să te simți ca și cum ai fi un prizonier al tăcerii.
Cu alte cuvinte, ajungi să te simți incapabil să îți exprimi ideile, să îți faci vocea auzită în echipă, să îți susții punctul de vedere argumentând fără a te lăsa intimidat sau descurajat de replicile celorlalți.
Dr. Gabor Mate subliniază că atunci când nu ne exprimăm în mod autentic, nu ne dăm voie să fim noi și ne reprimăm emoțiile. Acesta ne avertizează că reprimând sau suprimând emoțiile, ele nu dispar, ci se acumulează și pot genera stres, anxietate și chiar afecțiuni fizice. Explicațiile renumitului medic merg mult mai în profunzime în legătură cu traumele noastre nevindecate, de multe ori nici măcar explorate, pentru că în multe situații, ca un mecanism de apărare, le dăm uitării, mintea conștientă nu și le mai amintește, dar la nivel de subconștient ele sunt acolo și ne impactează puternic, fără ca măcar să conștientizăm de unde ni se trag anumite tipare.
Când corpul te trădează!
Ca trainer și coach în comunicare și carieră, pot spune că intru frecvent în contact cu persoane care nu reușesc să se poziționeze sănătos, cu încredere și determinare în relațiile lor profesionale (și nu numai), dar nu pentru că nu ar avea informații, cunoștințe despre metode și tehnici de comunicare eficientă, ci pentru că sunt trădați de corp!
Ce vreau să spun prin asta?
Impactul relațiilor timpurii, modul în care ei au învățat că se relaționează și au știut să proceseze și să integreze experiențele lor anterioare le determină atitudinea din prezent. Dincolo de cuvintele pe care ei le aleg conștient ca să își susțină un punct de vedere, ca să prezinte o idee, ca să contraargumenteze, ca să refuze asertiv, la nivel de subconștient nici ei nu se cred pe ei înșiși, nu se valorizează, nu se susține pe ei înșiși și corpul vorbește mai tare, fără ca măcar să sufle o vorbă.
Expresiile faciale, privirea, poziția corpului, tonul, pauzele, spațiul ocupat, obiectele de care se folosesc când comunică, ce fac cu brațele, mâinile, ș.a. - toate astea transmit celor din jur un mesaj mult mai clar decât cuvintele folosite, chiar dacă cei din jur nu conștientizează neapărat ce anume îi face sa perceapă asta, vor primi acel mesaj dincolo de orice cuvinte bine ticluite.
Raportează-te la tine cu blândețe!
La muncă nu ești doar un angajat, nu e ca și cum odată ce îți începi programul de lucru lași definitiv deoparte cine ești tu în restul ariilor vieții. La muncă, rămâi tot un OM. Tu rămâi aceeași ființă umană care doar își asumă mai multe roluri în viața de zi cu zi, dar în definitiv ești unul și același individ, un om cu nevoi, emoții și limite. Încercarea asta de a fi mereu "fata bună" sau "băiatul bun" la serviciu poate duce la neglijarea sinelui tău autentic.
Suntem adesea dispuși să ne sacrificăm propria bunăstare emoțională pentru a menține armonia la locul de muncă sau pentru a evita confruntările.
Brené Brown, cunoscută pentru cercetările sale în domeniul rușinii, vulnerabilității și autenticității, ne avertizează că atunci când ne suprimăm adevăratele noastre sentimente și le ascundem în spatele unui zâmbet forțat, ne ascundem vulnerabilitatea sub masca de fata bună/ băiatul bun – deci "colegul bun", nu suntem autentici. Ne pierdem conexiunea cu noi înșine și cu ceilalți și ne simțim ca o țestoasă fără carapace, vulnerabili și expuși în mijlocul unui mărăciniș de așteptări și presiuni sociale.
Este important să ne raportăm la noi înșine cu mai multă iubire și grijă- oare nu este luna iubirii un prilej excelent să celebrezi iubirea?
Ce zici dacă înveți mai întâi iubirea de sine?
Nu urmează niciun discurs siropos :), vreau doar să împărtășesc din ce eu însămi am învățat cu disconfort, durere, suferință: dacă tu nu ești bine cu tine, nu prea ai cum să fii bine cu ceilalți. Dacă nu îți dai voie să fii tu și să faci din tine o prioritate, o să fii într-o suferință constantă, ce duce la epuizare.
A fi autentic la locul de muncă nu înseamnă a fi lipsit de profesionalism sau a crea conflicte nejustificate, fiind grosolan, insensibil și indiferent, ci înseamnă să ne exprimăm opiniile și emoțiile într-un mod sănătos și constructiv. Este esențial să ne setăm limite și să ne afirmăm nevoile și drepturile noastre în cadrul relațiilor profesionale, cu empatie și respect față de nevoile și drepturile celorlalți. Să ne poziționăm în termeni egali, nici superiori celorlalți, dar nici inferiori.
Am crescut cu mesajul ăsta spus de mama în cele mai diferite contexte: „Capul plecat, sabia nu-l taie.” Fix capul plecat era poziția obligatorie la executarea acestei pedepse capitale!
Pentru a construi o cultură organizațională sănătoasă în care empatia să își găsească locul, avem nevoie să ne dăm voie să fim autentici și să ne sprijinim reciproc în exprimarea adevărului nostru interior. Numai atunci vom putea să ne simțim cu adevărat împliniți și în largul nostru la locul de muncă și în relație cu ceilalți colegi.
Modul în care comunicăm nu e doar despre vorbit
Cine suntem acum, ca urmare a experiențelor trecute, se transpune în comunicarea nonverbală, în atitudine, iar ceea ce alegem- căci e o alegere, suntem unde suntem în prezent ca urmare a unei multitudini de alegeri pe care le facem zilnic, an după an- ceea ce alegem așadar să îndurăm doar ca să fim colegii buni va avea un impact în cine devenim, posibil chiar un impact vizibil în dosarul nostru medical...
Așadar, de ce ar trebui să ne îngrijim mai mult de noi și să fim mai autentici în mediul profesional, chiar dacă nu ni se va mai aplica eticheta de colegi buni, dar vom primi eticheta de colegi care știu ce vor și care o comunică respectuos și empatic? E o etichetă chiar onorantă cea din urmă, zic eu. Ori și mai clar, ce avem de câștigat ori ce avem de pierdut, depinde cum privim lucrurile, tot acolo ajungem însă că ăsta e prețul! Fie e un preț plătit de tine, fie e câștigat de tine:
- Relații sănătoase: în loc să evităm conflictele sau să ne ascundem adevăratele gânduri, opinii, simțiri, ne putem angaja în dialoguri deschise și respectuoase, ceea ce consolidează legăturile interpersonale.
- Eficiența și productivitatea personală și a echipei: ne simțim mai motivați să ne implicăm în proiecte și ne simțim confortabil să propunem idei noi când ne eliberăm din lanțurile tăcerii. Ne dăm voie să gândim liber, creativ și să ne susținem punctul de vedere.
- Dezvoltare personală și profesională: ajungem să ne dam voie să fim noi, abia după ce ne permitem să ne cunoaștem mai bine și să ne dezvoltăm atât pe plan personal, cât și profesional. Ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre trăiri și învățăm din experiențele noastre, evoluând constant în direcția dorită, ci nu acționăm din frică, rușine sau vinovăție.
- Sănătatea mentală și fizică: cea mai prețioasă în definitiv, căci suprimarea emoțiilor și trăirilor noastre poate duce la stres cronic, anxietate și alte probleme de sănătate mentală și fizică. A fi autentic ne permite să gestionăm mai eficient aceste emoții și să ne menținem echilibrul intern, ne permite sa ne autoreglăm după perioade dificile și să ne eliberam în mod sănătos de emoțiile negative.
Vestea bună e că, deși poate ai ajuns în situația asta deloc plăcută de a tăcea cu prețul de mai sus plătit înzecit, există modalități prin care poți ieși din asta!
Cum îți poți recâștiga încrederea și vocea la muncă
Las mai jos trei idei practice, testate de mine mai întâi, apoi și de oameni alături de care am lucrat în training și coaching:
1. Practică asertivitatea
Multă vreme și eu am văzut lucrurile în alb și negru: ori spui ce simți și ce gândești și riști să îți fie luate în nume de rău, ori taci și ții pentru tine, ca să eviți eventuale consecințe neplăcute.
Mi-a luat ceva vreme să înțeleg, testând efectiv, nu doar citind despre, că asertivitatea este cheia pentru a-ți exprima opiniile și nevoile în mod direct, clar și respectuos. A fost nevoie de exercițiu ca să învăț cum să-mi exprim ideile într-un mod calm și ferm, fără să trădez dincolo de cuvinte frica de a-mi susține punctul de vedere. Mi-a luat timp până să câștig încredere în abilitatea mea de a comunica asertiv și de a deveni mai confortabilă în a-mi face auzită vocea chiar și în situații delicate, fără a-mi pierde calmul sau siguranța de sine.
Modele de exprimare asertivă am prezentat în multe alte postări, am detaliat în mai multe rânduri subiectul, nu voi reveni acum asupra lor.
2. Fii activ în comunicare și rămâi consecvent
O modalitate eficientă de a-ți recâștiga vocea este să te implici activ în discuțiile dintre colegi și ședințele de la locul de muncă, de a lua cuvântul în astfel de ocazii și a-ți argumenta punctul de vedere. În loc să asiști de pe margine în tăcere deplină, deși tu ai o opinie clară pe acel subiect, ai analizat anterior problema, întrevezi o soluție, poți alege să participi activ la discuțiile dintre colegi și în ședințe, chiar dacă la început îți creează un disconfort - ieșirea din zona de confort face parte din proces.
Nu ai cum să schimbi obiceiuri, tipare, fără să resimți disconfortul, dar ia-l ca pe un semn de bun augur, înseamnă că te îndrepți în direcția dorită. Iar dacă o dată nu îți iese exact așa cum îți dorești, felicită-te doar pentru că ai încercat și sigur ai învățat ceva util din asta.
Ce am conștientizat din propriile încercări a fost că nu îmi era de folos să intru în conversații cu intenția de a stabili care e adevărul absolut, ci util era să îmi pun intenția de a-mi face cunoscută opinia și argumentele solide din spate, să vin cu un plus de valoare și cu mai puțin ego.
Am mai învățat să rămân deschisă la feedback și că e win-win să construiești pe baza ideilor celorlalți colegi.
Am observat că, asemenea oricărui lucru ce necesită repetiție, cu cât te implici mai mult, cu atât vei deveni mai vizibil și vei fi perceput ca un membru valoros al echipei.
3. Consolidează-ți încrederea în tine!
Uneori, tăcerea pe care o alegem în locul unei comunicări directe la muncă poate fi o consecință a unei lipse de încredere în propriile forțe, a unei imagini de sine negative.
Am realizat când aveam 24 de ani și eram proaspăt învestită în rolul de manager resurse umane cât de important era să aloc timp și efort în dezvoltarea și consolidarea încrederii în propriile abilități, fie ele soft sau hard. Am făcut multe greșeli atunci și nu e vorba de erori ale datelor sau genul de greșeli în sarcinile „tehnice”, ci în relaționare, în conducerea micii mele echipe, în a mă face ascultată și urmată. Așadar, greșeli de leadership, ce aveau la bază comunicarea nepotrivită și care proveneau dintr-un sindrom al impostorului pe care îl resimțeam în toată ființa mea.
Mereu am fost cu ochii pe rezultate și am întâmpinat mari dificultăți în a-mi onora realizările și în a mă bucura de progresul treptat, de proces. Adică ori îmi ieșea ce îmi propusesem ori nici nu observam, ce să mai și apreciez, eforturile pe care le depusesem și tot ce învățasem până în punctul ăla- din nou gândirea mea binară: alb sau negru, totul sau nimic.
Am înțeles că e nevoie să caut activ feedback constructiv din partea colegilor și a managerilor pentru a mă putea îmbunătăți, să nu îmi mai fie frică de feedback-urile negative, căci cât timp ele îmi oferă o altă perspectivă, îmi pot fi de mare folos.
Despre imagine de sine, încredere și stimă de sine pot vorbi cel puțin o zi, dar momentan mă opresc aici. Voi atinge acest subiect și în 13 februarie, în webinarul cu acces gratuit: Cum să faci față situațiilor dificile la muncă (detalii aici).
În loc de concluzie
Prețul tăcerii la serviciu poate fi enorm, afectând nu numai relațiile noastre profesionale și capacitatea noastră de a contribui eficient in cadrul echipei/ organizației, ci si sănătatea noastră mentală și emoțională, inclusiv cea fizică.
Este crucial să ne amintim că suntem mai mult decât "colegii buni" și să ne raportăm la noi înșine cu iubire și grijă pentru a ne menține autenticitatea și bunăstarea.
Am convingerea că prin aplicarea ideilor de mai sus- simple, dar de mare efect - poți reuși și tu să îți regăsești vocea și să te faci remarcat pozitiv la locul de muncă, eliberându-te de "lanțurile" tăcerii apăsătoare.
Iar dacă simți nevoia să vorbim mai multe, să reflectăm împreună și să analizăm câteva modalități prin care să poți face față cu succes unor situații dificile la locul de muncă, adaptându-ți abordarea în funcție de context, tipologii de persoane și obiectivele urmărite, ne vedem la webinar - click aici.
Comments