Tiparul „people pleaser”
Când cauți să te faci plăcut sau acceptat, să nu superi pe cineva, ajungi să te superi pe tine!
Fiecare dintre noi a simțit presiunea situațiilor dificile la locul de muncă și chiar amenințarea că dacă ia o decizie mai puțin populară sau își exprimă opinia sincer, adoptând o poziție diferită de a majorității, va cădea în dizgrație, cei din jur nu îl vor mai plăcea, îl vor respinge, judeca, acuza, critica sau ridiculiza ori că pur și simplu se vor supăra pe el și vor rupe relațiile.
Iar stresul asociat poate afecta în mod semnificativ nu doar performanța profesională și atmosfera din echipă, ci chiar sănătatea emoțională, mentală și fizică, în cele din urmă.
În cele ce urmează, vreau să v-o prezint pe Ioana, o profesionistă cu un nivel ridicat de competențe în domeniul său, trecută de 35 de ani, cu mult bun simț și orientare spre oameni.
Să o cunoaștem pe Ioana
Ioana, o profesionistă talentată și dedicată, se confrunta deja de 2 ani cu un stres constant la locul ei de muncă din cauza incapacității de a pune limite în relațiile cu colegii și șefii. În pofida competențelor și cunoștințelor sale solide, se simțea adesea nerespectată, ignorată și neapreciată.
Nu de puține ori când lua cuvântul în ședințe, era întreruptă și propunerile ei ajungeau să moară din fașă. Ar fi avut multe idei de soluționare, dar ori nu îndrăznea să le expună, ori în puținele rânduri în care încercase, nu dusese ideea până la capăt simțindu-se descurajată de întrebările adresate de cei din jur. Renunța rapid și încheia „Ah, nu, nimic. Oricum nu cred că era o idee prea bună!”.
Își crease imaginea de bun executant, angajatul căruia trebuie să îi spui ce să facă și execută fără să stea pe gânduri:
- Ioana, am nevoie să pregătești prezentarea pentru clientul care sosește la ora 14,30.
- Sigur, mă ocup de asta imediat.
- Lucrai la ceva important acum? Chiar am nevoie de asta urgent!
- Da, da, e ok, mă descurc, o să termin la timp!
Totodată, Ioana era mereu disponibilă, chiar și când copilul era cu febră de 40 de grade acasă ori când ea era pe picior de plecare de la birou:
- Ioana, ai un minut?
- Da, sigur!
Iar minutul se transforma în oră, iar orele lucrate suplimentar de la birou sau din timpul liber se adunau lună de lună într-un cont nescris și necontabilizat decât de corpul său.
Observa cum proiectele care îi păreau de interes erau alocate unor persoane mai slab pregătite, dar care se făceau remarcate prin faptul că știau „cum să pună problema” în diverse situații- fix în acele situații în care ea se bloca pentru că nu voia să deranjeze sau să supere pe cineva.
Dialogul cu colegii săi era contaminat de scuzemie cronică - boală ce afectează grav postura (cap plecat în pământ, spate încovoiat, privire confuză) și se manifestă prin transpirație, tremur al vocii, timbru scăzut, nod în gât și ghem în stomac:
„Scuze, nu am vrut să te întrerup din ce făceai. Dacă nu e deranjul prea mare, aș avea nevoie și eu de niște date acum... Sigur nu te deranjez, da?”
„Mii de scuze că te sun, sper că nu te întrerup din ceva important... Știi, ne-a cerut șeful să trimitem situația pe luna trecută și am văzut că tu nu ai trimis încă KPI-ii. (...) Da, da, știu că ești foarte ocupat. Nu am vrut să...” (e întreruptă) ”Chiar îmi pare rău! Știi ce, uite lasă că fac eu situația. Da, găsesc eu de unde să iau datele și îți completez eu KPI-ii acolo. Scuze încă o dată, chiar nu am vrut să deranjez.”
În loc să-și exprime opiniile și nevoile, Ioana evita confruntările cu orice preț, ceea ce ducea la acumularea unei presiuni emoționale greu de gestionat.
Cât de mult e prea mult ?
Starea de stres a Ioanei a atins un punct critic când a primit o evaluare mediocră, deci salariul urma să stagneze pentru al doilea an la rând, deși i se solicitau tot mai multe, cu termene tot mai strânse, în timp ce soțul îi pusese în vedere că nu mai poate tolera situația în care întârzie zilnic acasă, căci rămâne peste program la muncă, iar copilul o vede doar seara târziu înainte de culcare.
A realizat că este momentul să facă o schimbare.
Tendința pe moment a fost să își dea demisia și să plece într-o altă organizație, dar și-a amintit repede că același scenariu s-a repetat și la ultimele 2 locuri de muncă. Ceva se întâmpla și, dacă la început se simțea apreciată și primea semnale de la cei din jur că i se recunoaște valoarea ca profesionist, în doar câteva luni ajungea să ia asupra sa mai multe angajamente decât putea duce și cu cât se străduia mai tare, cu atât i se părea că lucrurile se înrăutățesc.
Nici la muncă, nici acasă, eforturile și implicarea sa nu erau văzute și apreciate, ba din contră era recompensată cu mai multe solicitări ce nu aveau neapărat legătură cu atribuțiile sale, cu mai multe condiții ce i se impuneau fără drept de replică, iar în plan personal cu mai multe reproșuri că nu se străduiește suficient și neglijează constant nevoile celor dragi.
Într-un moment de reflecție, a identificat două provocări majore:
lipsa limitelor în relațiile cu ceilalți;
incapacitatea de a-și exprima nevoile și ideile, de a-și face vocea auzită.
A înțeles că ignora propriile nevoi, că nu își dădea voie să fie ea însăși, încercând să facă pe plac tuturor, căutând în permanență validarea lor și să le servească interesele fără limită.
Cât de mult e prea mult? Ar fi vrut ca ceilalți să știe că pentru ea era deja prea mult... Doar că ceilalți nu păreau că știu, iar cineva trebuia să le-o spună. Gândul că ea era singura responsabilă de a spune lucrurilor pe nume în aceasta situație o îngrozea! „Ce vor spune ceilalți? Dacă se vor supăra? Dacă nu vor înțelege și lucrurile se înrăutățesc? Dacă...”
Dar da, adevărul e că era prea mult! Toate aceste aspecte contribuiau la un stres cronic care îi afecta negativ bunăstarea emoțională și mentală.
Era timpul să facă ceva! Pentru și în acord cu ea - era despre ea acum, mai mult ca niciodată.
Cine este Ioana?
Ioana este un simbol al fricii de a nu plăcea celorlalți și de a fi exclusă.
Ioana reprezintă profesioniștii care au un cuvânt de spus, dar care nu îndrăznesc să o facă ori dacă au îndrăznit, au fost reduși la tăcere pentru că "cine sunt ei să vorbească?".
Ioana poate fi atât colega timidă, introvertită, care pleacă repede capul în pământ, cât și colegul extrovertit care glumește mereu pentru că nu știe cum să spună lucrurile pe un ton serios fără să fie respins, judecat, ridiculizat.
Ioana poate fi un profesionist la început de drum, dar și unul competent cu mulți ani de expertiză în spate care a învățat că "e mai bine să îți vezi de treabă" și să nu spui nimic, dacă vrei să îți meargă bine la muncă.
Ioana este angajatul pe o funcție de execuție, dar poate fi foarte bine managerul permisiv sau patronul- mamă cloșcă ce adoptă un stil "laissez faire", pentru că nu vrea să fie perceput ca "șef al dracu' ".
Tiparul Ioanei se poate întâlni atât la o femeie, cât și la un bărbat.
Ioana am fost eu. Ioana poate ai fost și tu. Ioana poate fi în versiune masculină soțul tău. Ioana este prietena ta. Sau fiica ta la început de drum în carieră.
Există încă în interiorul tău o Ioana?
Dacă există chiar și o mică bănuială că da, în interiorul tău sălășluiește o Ioana, te anunț cu entuziasm că pregătesc un webinar gratuit despre cum să faci față situațiilor dificile la locul de muncă și să îți faci vocea auzită cu încrederea că meriți ce e mai bun. Te poți înscrie la evenimentul online aici.
Comments