Caută

O altfel de iubire

Actualizată în: 5 apr. 2021


„Love what you do and do what you love” sau „Iubește ceea ce faci și fă ceea ce iubești să faci”, doar așa nu vei simți niciodată că muncești.

De Valentine's Day vreau să îți vorbesc despre o altfel de iubire... Iubirea pentru ceea ce faci și pentru cine și unde ești. Cu alte cuvinte, tu iubești jobul tău? Este ceea ce ai visat? Ți-ai ales studiile în funcție de ce adorai să faci? Simți că te trezești cu entuziasm dimineața pentru că e o nouă zi în care faci ce îți place cel mai tare, ce te reprezintă și ești acolo unde ți-ai dorit să fii?

Când vorbim despre vocație, despre profesia pe care o alegem, despre ocupația noastră, ar trebui să vorbim despre iubire... este vorba despre iubirea de sine în primul rând, iar apoi despre iubirea pe care vrei să o dai mai departe prin ceea ce faci.


Vreau să îți împărtășesc povestea mea

Cred că unii dintre voi mă cunoașteți deja sau cel puțin știți cu ce mă ocup în prezent.

Până să pornesc pe drumul dezvoltării personale în plan profesional, am fost corporatistă de provincie (mai puțin vreo 9-10 luni de zile cât am fost corporatistă de capitală). Am lucrat în jur de 10 ani în resurse umane și vreo 7 luni în învățământ. De când mă știu mi-a plăcut să fiu înconjurată de oameni și nu mă văd lucrând decât cu oameni!


Dar vreau să îți mărturisesc că nu am știut dintotdeauna ce voi deveni „când voi fi mare“. Știi întrebarea aia: „ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Sigur o știi, nu cred că există copil care să nu fi fost întrebat asta!


Eu, de fapt, nu pot spune că nu știam, ci doar că știam că vreau să fiu... altceva decât data trecută. Adică, dacă este să sar peste perioada grădiniței, când am trecut prin toate fazele, gen doctoriță, polițistă, actriță, o fi fost și educatoare, nu îmi mai amintesc... mi-am dorit o bună bucată de vreme, chiar ani la rând, să devin avocat. Asta, pe de-o parte pentru că fratele meu mai mare cu 10 ani decât mine era student la Drept și avea în vedere și o astfel de carieră, iar eu toată copilăria și adolescența mea am avut tendința să îl copiez și să îl urmez în tot și în toate! Pe de altă parte, pentru că urmăream cu mare interes un serial în trend la acea vreme, „Allie McBeal“, iar dacă ești născut/ă după 2000 clar nu ai nici cea mai mică idee despre ce este vorba- era un serial american cu o firmă de avocatură, unde personajul principal, care dă și titlul serialului, era o avocată... mai ciudățică, cu un șarm aparte, cu multe frământări interioare și cu o imaginație extrem de bogată, cu multe replici ironice și cu un umor pe gustul meu. Pe scurt, nu era oricum un film potrivit pentru o pre-adolescentă, dar rămânea interesant și prezenta imaginea acelor procese de judecată desfășurate în SUA, care nu au nicio treabă cu ce se întâmplă în sălile noastre de judecată, fiind cu totul alt sistem.


Apoi, nici nu îmi mai amintesc exact când și cum, am decis să mă reorientez. Oricum, treaba asta cu reorientarea s-a întâmplat de zeci de ori pe toată perioada liceului. În final, m-am pregătit în clasa a XII-a pentru admitere la două facultăți, ca să am de unde alege, respectiv Limbi și Literaturi Străine și Comunicare Socială și Relații Publice, iar cu o lună înainte de admitere am fost la o evaluare făcută de o doamnă profesor care pregătea elevi pentru admitere la facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, iar aceasta a opinat că eu nu sunt suficient de pregătită cum credeam eu si profesorul care mi-o recomandase și că mai am de lucru, însă mai erau doar trei-patru săptămâni până la admitere. Așa că am renunțat la admitere... de frică! Frica de eșec, frica de a da ochii apoi cu toți cei care crezuseră în mine, iar eu nu m-aș fi ridicat la nivelul așteptărilor lor, frica de a-mi asuma cine sunt fără grija judecăților emise de ceilalți!


Aveam 18 ani, aproape 19... câteva cuvinte spuse de un profesor care mi-a dat un test scris de 30 minute au șters cu buretele tot ce știam și credeam eu despre mine...


Am devenit studentă la facultatea de Administrație și Afaceri, fără legătură cu ce mă pasiona, cu ce înclinații aveam și cu ce îmi doream eu- a fost calea ușoară: admitere pe bază de dosar, iar eu ca o tocilară veritabilă, luasem 9,80 la bacalaureat... Tot 9,80 am luat și la examenul de licență, asta după ce în primul an vrusesem să renunț la facultate, ca să îmi urmez pasiunea cu limbile străine. Abia pe finalul anului doi de facultate, am început să găsesc interesant ce studiam, am descoperit lucruri chiar utile și am învățat în cele din urmă de plăcere! Ca să nu renunț după primul an, am convenit cu părinții mei că îmi vor plăti taxa la Limbi Străine cu condiția să rămân la buget la prima facultate.


Și astfel am absolvit, la diferență de un an, două facultăți, din motive complet diferite de ce ar putea crede cineva care privește lucrurile din exterior. Motivele mele au fost legate de dezorientare, lipsa de încredere în forțele proprii, nevoia permanentă de validare din partea celorlalți, pentru că eu nu mă simțeam niciodată suficient de bună/ capabilă/ alte asemenea...


Cum ar fi fost dacă la vremea respectivă aș fi avut parte de orientare și consiliere vocațională, dacă aș fi avut parte de dezvoltare personală? Nu îmi doresc acum să privesc înspre trecut și să mă gândesc „cum ar fi fost dacă...”, pentru că oricum nu mai pot schimba nimic legat de trecut în acest moment, cert este că aș fi cheltuit mai puțini bani și m-aș fi frământat mult mai puțin la acea vreme- clar consumul emoțional ar fi fost muuuult mai mic.


Pe la 29 de ani m-am apucat de a treia facultate, contextul a fost însă altul- de data aceasta, nu a mai fost vorba de dezorientare.


De ce ți-am povestit atâtea despre mine?

Posibil ca povestea mea să fie și a ta!

Indiferent de vârsta pe care o ai acum, niciodată nu e prea târziu să îți găsești vocația, să găsești acea activitate care te face să vibrezi și să te trezești cu entuziasm dimineața că e o nouă zi în care poți face ce îți place cel mai tare și culmea, să mai fii și plătit pentru asta!


Ce vreau eu să îți ofer ție, celui care mă urmărești acum și poate te afli în situația de a decide ce liceu sau ce facultate să urmezi, ce meserie sau ce profesie să îmbrățișezi sau poate chiar încotro să îți îndrepți cariera construită de-a lungul a multor ani?

Vreau ca prin povestea mea personală să știi că nu ești singurul care experimentează nehotărârea, dezorientarea sau orientarea greșită, ca urmare a unor sfaturi bine intenționate din partea celor din jur, dar care nu te reprezintă, nu sunt despre cine ești tu și ce îți dorești tu cu adevărat; totodată îți ofer astfel un exemplu de AȘA NU 😊. Se poate și ALTFEL!


Și acum vreau să îți vorbesc despre CUM ALTFEL?!

Primul lucru pe care vreau să îl reții, indiferent de vârsta pe care o ai, 14, 18 sau 40, vocația, profesia aleasă sau pur și simplu, ce vrei tu să devii ca profesionist în viață, deci implicit ce vrei să studiezi până vei ajunge acolo, este EXCLUSIV DESPRE TINE! Despre nimeni altcineva! Este despre cine ești tu, pentru că vocația implică o serie de pasiuni, de calități ale tale, așadar de aptitudini și talente pe care tu le deții, nu altcineva.


Cei din jurul nostru pot avea tendința de a ne sfătui ce e mai bine pentru noi și fac asta cu cele mai bune intenții, nu am niciun dubiu! Doar că fiecare om este un individ unic, diferit chiar și de propriii părinți, având propria sa personalitate și propriile preferințe, cu propriile pasiuni, aptitudini si talente! Și gemeni să fiți, sunteți diferiți!


Așadar, fiecare simte și gândește pentru sine, așa că te invit să simți și să gândești o clipă, lăsând la o parte tot ce ți se spune în jur.


Și îți propun în continuare ceva aplicativ în acest sens.

Dar dacă îți amintești, la început, am spus că eu dintotdeauna mi-am dorit să lucrez cu oameni, să fiu printre ei, să le adaug valoare, să ajut... Nu știam nici măcar în liceu ce este HR-ul, ce face un departament de resurse umane într-o firmă sau oricum, nimic altceva în afară de niște contracte și salarii... dar în momentul în care am început să lucrez în acest domeniu, studentă fiind încă, apoi am început să studiez la facultate managementul resurselor umane și chiar am decis să îmi pregătesc și lucrarea de diplomă pe acest domeniu, efectiv am simțit chemarea, am simțit că asta este ce îmi place, ce vine să îmi împlinească nevoia de a fi printre oameni, a lucra cu ei și pentru ei; totodată, am îmbinat munca cu și pentru oameni cu pasiunea pentru limbi străine, lucrând în medii multiculturale; am simțit că pot adăuga valoare în jur prin ce fac, iar toate astea m-au făcut să mă simt împlinită!


Abia mai târziu am descoperit și diagrama lui Marc Winn cu modelul Ikigai despre care îți voi vorbi în continuare, model ce a venit ca o confirmare ulterioară a alegerilor pe care eu le-am făcut intuitiv, când în sfârșit am decis să mă ascult pe mine, ci nu pe cei din jur! Dezvoltarea personală a venit ca ceva firesc în activitatea mea în resurse umane, dar am luat avânt în această direcție în momentul în care am trecut printr-o perioadă dificilă și am simțit pe propria-mi piele efectele benefice uluitoare.


Descoperă-ți chemarea!

Îți propun să ne concentrăm asupra modelului IKIGAI, care este prezentat ca fiind o distribuire a lucrurilor în patru arii, fiecare dintre acestea patru putând să aibă elemente comune cu cele învecinate, de unde rezultă: pasiunea, profesia, vocația și misiunea.


Acum te invit să iei o coală de hârtie și să o împarți în patru. Poți folosi modelul de mai jos sau poți face 4 cadrane.

Photo Credit: conceptahr.ro


1. Lucrurile pe care le îndrăgești, ce îți place ție să faci cel mai mult: exemplul meu la 18 ani - să lucrez cu oamenii, să dau mai departe ce știu și să îi sprijin cum pot, să vorbesc în engleză, franceză, să scriu, să dansez, să joc în piese de teatru, în general, să fac muncă intelectuală, nu fizică.


Elementele comune dintre aria 1 și aria 2 formează PASIUNEA.


2. Ce stiu să fac bine, la ce mă pricep eu: exemplul meu la 18 ani - să scriu și să vorbesc corect, să ascult, să scriu într-o limbă străină, să fac activități ce necesită atenție la detalii, să predau ce știu eu.


Elementele comune dintre aria 2 și aria 3 determină PROFESIA.


3. Activitățile pentru care poți fi plătit/ă: exemplul meu la 18 ani - să predau limbi străine, să fac traduceri, să corectez și să editez texte.


Elementele comune dintre aria 3 și aria 4 determină VOCAȚIA.


4. Lucrurile de care are nevoie lumea sau cum pot eu adăuga valoare celorlalți: partea asta nu o vedeam la 18 ani, mi-a luat ceva timp să găsesc răspunsul la această întrebare sau să mă găsească el pe mine 😊: să sprijin educația.


Elementele comune dintre aria 4 și aria 1 determină MISIUNEA.


Ideal ar fi dacă măcar o activitate dintre toate cele 4 arii ar fi comună și s-ar regăsi în fiecare dintre acestea.


Acesta a fost un mic exercițiu aplicativ menit să îți aducă mai multă claritate în ceea ce privește ce îți place să faci, ce știi să faci, încotro să te îndrepți și cât de departe vrei să ajungi.


Career Coaching

Dacă tu simți că ai nevoie de suport pas cu pas în ce privește orientarea ta vocațională sau după caz, în carieră, îți reamintesc că eu sunt doar la un click distanță, bucuroasă să te susțin în căutarea și devenirea ta. Echipată cu instrumente utile, inclusiv teste psihometrice, dar mai ales „echipată” natural cu entuziasmul de a veni în sprijinul oamenilor, rămân disponibilă pentru a construi o fundație solidă în ce privește viitorul tău!


Amintește-ți că niciodată NU este prea târziu să faci ce iubești!

112 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate