O altfel de iubire

„Love what you do and do what you love” sau „Iubește ceea ce faci și fă ceea ce iubești să faci”, doar așa nu vei simți niciodată că muncești.

De Valentine's Day vreau să îți vorbesc despre o altfel de iubire... Iubirea pentru ceea ce faci și pentru cine și unde ești. Cu alte cuvinte, tu iubești jobul tău? Este ceea ce ai visat? Ți-ai ales studiile în funcție de ce adorai să faci? Simți că te trezești cu entuziasm dimineața pentru că e o nouă zi în care faci ce îți place cel mai tare, ce te reprezintă și ești acolo unde ți-ai dorit să fii?

Când vorbim despre vocație, despre profesia pe care o alegem, despre ocupația noastră, ar trebui să vorbim despre iubire... este vorba despre iubirea de sine în primul rând, iar apoi despre iubirea pe care vrei să o dai mai departe prin ceea ce faci.

Vreau să îți împărtășesc povestea mea

Cred că unii dintre voi mă cunoașteți deja sau cel puțin știți cu ce mă ocup în prezent.

Până să pornesc pe drumul dezvoltării personale în plan profesional, am fost corporatistă de provincie (mai puțin vreo 9-10 luni de zile cât am fost corporatistă de capitală). Am lucrat în jur de 10 ani în resurse umane și vreo 7 luni în învățământ. De când mă știu mi-a plăcut să fiu înconjurată de oameni și nu mă văd lucrând decât cu oameni!

Dar vreau să îți mărturisesc că nu am știut dintotdeauna ce voi deveni „când voi fi mare“. Știi întrebarea aia: „ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Sigur o știi, nu cred că există copil care să nu fi fost întrebat asta!

Eu, de fapt, nu pot spune că nu știam, ci doar că știam că vreau să fiu... altceva decât data trecută. Adică, dacă este să sar peste perioada grădiniței, când am trecut prin toate fazele, gen doctoriță, polițistă, actriță, o fi fost și educatoare, nu îmi mai amintesc... mi-am dorit o bună bucată de vreme, chiar ani la rând, să devin avocat. Asta, pe de-o parte pentru că fratele meu mai mare cu 10 ani decât mine era student la Drept și avea în vedere și o astfel de carieră, iar eu toată copilăria și adolescența mea am avut tendința să îl copiez și să îl urmez în tot și în toate! Pe de altă parte, pentru că urmăream cu mare interes un serial în trend la acea vreme, „Allie McBeal“, iar dacă ești născut/ă după 2000 clar nu ai nici cea mai mică idee despre ce este vorba- era un serial american cu o firmă de avocatură, unde personajul principal, care dă și titlul serialului, era o avocată... mai ciudățică, cu un șarm aparte, cu multe frământări interioare și cu o imaginație extrem de bogată, cu multe replici ironice și cu un umor pe gustul meu. Pe scurt, nu era oricum un film potrivit pentru o pre-adolescentă, dar rămânea interesant și prezenta imaginea acelor procese de judecată desfășurate în SUA, care nu au nicio treabă cu ce se întâmplă în sălile noastre de judecată, fiind cu totul alt sistem.