Un CV altfel

Eu sunt Daniela Şerban. Am trecut de 36 de ani de ceva timp... Sunt om, femeie, mamă, soție, fiică, soră, prietenă, colegă, consilier și îndrumător, trainer, consultant, ucenic, voluntar, jurist, filolog, contribuabil, etc. Sunt tot ce poate fi un om şi cu precădere, o femeie, în diferitele forme şi roluri ale existenței sale. Bineînțeles, fiecare dintre noi este unic, fiind o combinaţie aparte a tot ceea ce avem în comun ca fiinţe umane.
Am învățat devreme, zic eu, din propriile greșeli că a ocupa o poziție de manager nu înseamnă că devii lider și/sau că ești recunoscut drept unul de către echipă (din contră, poți fi luat drept un impostor), precum și faptul că leadershipul nu este despre cât de grozav ești tu, ci despre cât de grozavi pot deveni cei care lucrează alături de tine. Eu aveam 24 ani când am înțeles pe propria-mi piele diferența asta și continui să învăț.
Acum, am privilegiul să învăț de la cei mai cunoscuți experți în domeniul leadershipului, mentorul meu fiind chiar numărul 1 la nivel mondial, dr. John C. Maxwell.
Am lucrat de-a lungul anilor cu o varietate de lideri, de naționalități, vârste, domenii, echipe diferite, fie din rolul de manager resurse umane și partener strategic sau din cel de membru al Consiliului de Administrație al unei corporații, fie din rolul de consultant ori din cel de trainer sau cel de coach profesionist.
După 10 ani+ de experiență în HR, cum altfel aș putea să mă prezint mai bine dacă nu printr-un CV? 😉 Nu este un CV „standard”... vezi despre ce este vorba!
CURRICULUM VITAE
Daniela ŞERBAN
37 de ani, Căsătorită, Mamă a 2 copii grozavi
EDUCAȚIE
-
Master în Administrație Publică Europeană (2010)
-
Licențiată în Drept (2017), Limbi străine (2009) si Științe Administrative (2008)
-
Absolventă a multiple cursuri de calificare și perfecționare: Coach Profesionist, Trainer & Public Speaker (Maxwell Leadership), Consilier Dezvoltare Personală (*ANC), Formator (*ANC), Inspector Resurse Umane (*ANC).
-
Participantă la numeroase programe de formare şi dezvoltare profesională (corporatistă), Life Coaching Diploma (acreditat CPD), seminarii și ateliere de lucru pe cele mai diverse teme (Public Speaking, Mindfulness, NLP, Holistic Coaching, Terapia de urgență bazată pe neuroștiința emoției, cogniției și somaticii, Parenting, Qigong, Marketing, etc.)
-
În continuu proces de învățare de la oamenii cu care interacționez zilnic, de la mentori și profesori care mi-au deschis drumuri și luminat mintea
-
Cei 7 ani de acasă
EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ
-
Coach Profesionist, Consilier Dezvoltare Personală, Trainer,
Consultant în Managementul Resurselor Umane și Consilier Juridic (în prezent)
-
Manager Resurse Umane, vreo 8 ani*** (companii multinaționale)
***din care aproape 2 ani petrecuți în CCC, care pentru unii înseamnă concediu creștere copil, pentru alții “Centrul de Creștere a Competențelor”- cine este mamă știe că vorbim despre absolut toate competențele și aptitudinile ce îți sunt evaluate zilnic, ba chiar și în tură de noapte, și astfel îți ridici nivelul semnificativ în planificare, organizare, coordonare, evaluare, (auto)control, problem solving, atenție distributivă, multitasking, dar și răbdare, vigilență, (auto)disciplină, toleranță, empatie, creativitate, etc. etc.
Atribuții și responsabilități:
֍de management și de execuție;
֍administrative sau creative;
֍financiare sau umane, sociale;
֍de negociere și de dialog;
֍angajări și concedieri 😒;
֍de retenție și șomaj tehnic;
֍de motivare și de cercetare disciplinară;
֍de formare și dezvoltare profesională;
֍responsabilitate socială și gestionare bugete.
-
Specialist Resurse Umane, 2 ani (multinațională)
-
Profesor Suplinitor Educație Antreprenorială, 7 luni (Colegiu Tehnic)
-
Joburi de student în capitală, vreo 9 luni: Referent Resurse Umane, Asistent Relații cu Clienții
Voluntariat: co-fondator Arca lui L.Y.D. (Asociația Profesioniștilor de Mâine), voluntar în acțiuni cu impact asupra tinerilor și educației, în general
Hobby: muzică (ascultat, cântat, dansat), lectură și scris, cunoscut locuri și oameni noi
Competențe: soft, manageriale, de leadership, digitale și specifice HRului
Limbi străine: Engleză, Franceză, Italiană, Spaniolă
